Educație

La Buzău s-ar putea ține cursuri! Decizia, mâine dimineață

Primăria municipiului Buzău și reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean vor decide, mâine, împreună cu directorii de școli, dacă elevii buzoieni vor participa la cursuri online pe perioada în care unitățile de învățământ sunt închise.

Anunțul a fost făcut astăzi de către primarul Constantin Toma, care a vorbit despre întâlnirea ce urmează să aibă loc miercuri dimineață. La reuniunea de la Palatul Comunal vor participa toți directorii școlilor din Buzău, dar și șefii din Educație, pentru a stabili împreună modul în care s-ar putea desfășura lecțiile la distanță.

O primă variantă de lucru o constituie utilizarea platformei Adservio, în care Primăria Buzău a investit sume consistente.

Astăzi, Ministerul Educației anunță ca va realiza, în parteneriat cu Televiziunea Română, cursuri televizate pentru perioada în care școlile sunt închise, din cauza noului coronavirus. Programele, numite Teleșcoală, vor fi realizate “cu prioritate” pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a, “pentru a asigura continuitatea pregătirii în vederea susținerii examenelor naționale”, anunță instituția.

De asemenea, profesorii și elevii colegiului B.P.Hasdeu lucrează la un sistem care să permită efectuarea lecțiilor la distanță. Potrivit recomandărilor Ministerului Educației, este dezirabilă identificarea unei soluții care să permită predarea asistată de tehnologie.

„Mâine, la ora 10:00, la sala Nicu Constantinescu ne intilnim cu conducerea ISJ și toți directorii de scoli pt a face școala prin Platforma educațională , online , de acasă ! Buzăul este singurul oraș din România care are dotarea necesară !”, a anunțat, astăzi, primarul Constantin Toma.

eBuzău.ro

Scriem despre buzoieni, pentru buzoieni! Ajută-ne cu un SHARE!

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close