Știrile zilei

Cosmin Dan și cele mai grele 24 de ore

Joi se va anunța sentința în cel mai răsunător caz de omor de la Revoluție încoace, uciderea Valentinei Nica. Ieri, tânărul a compărut din nou în fața instanței, în ultimele sale cuvinte cerând clemență.

Acum un an, o întreagă țară se cutremura la auzul veștii că un tânăr de 21 de ani și-a ucis și incendiat fosta iubită în apartamentul acesteia de pe bulevardul Nicolae Bălcescu. Joi, la aproape 12 luni de la odioasa faptă, Cosmin Dan își va afla sentința.

Pentru tânărul judecat urmează 24 de ore de coșmar. Joi dimineață, judecătoarea de caz va pronunța o primă sentință în cazul uciderii tinerei Valentina Nica. Dacă va primi pedeapsa cea mai dură – închisoarea pe viață -, Cosmin Dan mai are o singură șansă să spere că va vedea din nou lumina zilei: apelul. Calea sa de atac se va judeca la o instanță superioară, cel mai probabil la București sau la Ploiești.

Ieri, la Tribunalul Buzău a avut loc al șaselea termen din proces. Cosmin Dan a fost adus în cătușe alături de mai multe persoane arestate. Apărătorii tânărului au cerut instanței să aplice o pedeapsă mai blândă. Același lucru a fost cerut și de Cosmin Dan, care, în ultima sa intervenție din boxa acuzaților a mărturisit că nu a vrut să o omoare pe Valentina.

De la eBuzău.ro veți afla în premieră sentința dată de instanță în dimineața zilei de joi.

eBuzău.ro

Scriem despre buzoieni, pentru buzoieni! Ajută-ne cu un SHARE!

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close